Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

incendiu izvoarele pagube
Categorie: Știri locale
  • Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Măneciu au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea focului care cuprinsese o locuință din satul Malu Vânăt.

Alerta de incendiu a fost dată la miezul nopții.

„În cel mai scurt timp, la locul indicat au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la o gospodărie, pe o suprafață de cca. 250 mp, cu posibilități de propagare la locuințele învecinate. Astfel că forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă 2 autospeciale de stingere, de la Detașamentul Vălenii de Munte. Colegii noștri au reușit să localizeze incendiul, în limitele găsite, împiedicând propagarea acestuia la alte gospodării”, au informat reprezentanții ISU Prahova.

Evenimentul nu a fost soldat cu victime, dar a provocat pagube importante.

Citiți și: O familie din Puchenii Moșneni, cu doi copii mici, a rămas pe drumuri, în plină iarnă. Un incendiu le-a făcut scrum locuința

La finalul intrevenției, în urma cercetării la fața locului, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.

Foto ilustrație

 

Back To Top
    Follow us!
    Copy Link