Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

CJE Prahova
Categorie: Știri locale

Liceul Tehnologic „1 Mai” din Ploiești a găzduit joi o activitate de promovare a incluziunii sociale, parte a unui program-pilot care va fi implementat în tot județul în parteneriat cu Consiliul Județean al Elevilor Prahova.

 

Două tinere implicate în reprezentarea elevilor la nivel județean, Sara Dancu și Hana Golumbeanu, le-au vorbit elevilor din Liceul Tehnologic „1 Mai”, fondat în 1872 ca prima Școală de Arte și Meserii din regiune, despre combaterea bullyingului, având ca obiectiv principal sensibilizarea elevilor și promovarea incluziunii în societate.

WhatsApp_Image_2025-02-02_at_14.24.31_2.jpeg

Evenimentul de joi, 30 ianuarie, a fost organizat de CJE Prahova, cu sprijinul Consiliului Școlar al Elevilor din Liceul Tehnologic „1 Mai”, și se înscrie unei serii mai ample de acțiuni tematice care vor fi susținute în județ. Deși grupul-țintă a fost unul restrâns, format în principal din elevi cu afecțiuni medicale sau cerințe educaționale speciale (CES), evenimentul a avut, potrivit organizatorilor, un impact semnificativ.

„Schimbarea perspectivei chiar și a unui singur elev asupra acestui fenomen reprezintă un pas important către obiectivul final: reducerea și prevenirea bullyingului în mediul școlar”, transmite Hana Golumbeanu, director al Departamentului pentru integrarea grupurilor vulnerabile și a celor etnice în cadrul Consiliului Județean al Elevilor Prahova, în cadrul unui comunicat de presă remis redacției Actualitatea Prahoveană.

WhatsApp_Image_2025-02-02_at_14.02.36.jpeg

„Activitățile de conștientizare desfășurate în unitățile de învățământ joacă un rol esențial în prevenirea fenomenului de bullying, contribuind la informarea fcorectă și la dezvoltarea empatiei în rândul elevilor. În multe cazuri, hărțuirea școlară își are originea în lipsa de informare, atât în rândul elevilor, cât și al cadrelor didactice.

Fără o înțelegere adecvată a dificultăților cu care se confruntă un elev ce suferă de anumite afecțiuni sau care întâmpină dificultăți de integrare, riscul ca acesta să fie marginalizat sau chiar agresat crește considerabil!”

  • a mai punctat Hana Golumbeanu.
 

Reporterii Actualitatea Prahoveană au stat de vorbă cu Raul Carp, președintele Consiliului Școlar al Elevilor din Liceul Tehnologic „1 Mai” Ploiești și directorul Departamentului pentru învățământ profesional, tehnic și vocațional din CJE Prahova, legat de întâlnirea din unitatea sa de învățământ și de planurile pe care structurile de reprezentare le au în ceea ce privește programul județean.

Acesta transmite că „lipsa de resurse și de personal specializat face ca integrarea acestor elevi să fie superficială” în multe școli din Prahova și anunță că reprezentanții elevilor vor „să aducă în atenție soluții practice și modele de bune practici care să schimbe acest lucru.

32114E9E-FE4A-4BEC-B672-777C55561BEB_1_201_a_1.jpeg 

Activitatea voastră de joi, din Liceul Tehnologic „1 Mai”, a pus accentul pe integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale și a celor cu afecțiuni medicale. Cum consideri că pot colegii și factorii de decizie din mediul didactic să îi ajute pe aceștia să beneficieze de un proces educațional corect și adaptat nevoilor lor?

Pentru ca elevii cu cerințe educaționale speciale și cei cu afecțiuni medicale să beneficieze de un proces educațional corect și adaptat, este esențial să fie formați în metode incluzive si să fie încurajați să îi sprijine activ. Un mediu școlar bazat pe empatie și acceptare poate face diferența, la fel ca accesul la resurse adaptate și sprijinul oferit de consilieri școlari sau specialiști. Factorii de decizie trebuie să prioritizeze investițiile în materiale și tehnologii asistive, dar și să asigure flexibilitate în curriculum, pentru a răspunde nevoilor fiecărui elev.

 

Care este implicarea Consiliului Județean al Elevilor Prahova în inițiativă și ce unități de învățământ din regiune vizați, pe viitor? Ideea acestui parteneriat a pornit din liceul și CȘE-ul vostru sau a plecat de la nivel județean?

Consiliul Județean al Elevilor Prahova a susținut inițiativa prin promovare și implicare activă în organizarea evenimentului, contribuind la extinderea impactului acestuia. Pe viitor, ne propunem să colaborăm cu mai multe unități de învățământ din județ, în special cu cele care întâmpină dificultăți în implementarea unui mediu incluziv.

WhatsApp_Image_2025-02-02_at_14.24.31_3.jpeg

 

Ați vorbit, în comunicatul de presă, despre informare, conștientizare și schimbarea perspectivei asupra elevilor cu nevoi speciale. Care sunt aspectele pe care vreți să le subliniați și care considerați că sunt neglijate în școlile din Prahova?

Prin acest proiect ne dorim să subliniem importanța unei perspective corecte asupra elevilor cu nevoi speciale. De multe ori, aceștia sunt fie subestimați, fie marginalizați, din cauza lipsei de informare sau a prejudecăților. În multe școli, lipsa de resurse și de personal specializat face ca integrarea acestor elevi să fie superficială, iar noi vrem să aducem în atenție soluții practice și modele de bune practici care să schimbe acest lucru.

 

Care e impactul scontat al programului județean? Ce obiective de impact aveți și care ar fi finalitatea acestuia?

Impactul pe care ni-l dorim de la acest program vizează atât schimbarea mentalităților, cât și îmbunătățirea condițiilor pentru acești elevi. Obiectivele noastre sunt creșterea gradului de conștientizare, îmbunătățirea colaborării dintre profesori și elevi, cât şi promovarea unor politici educaționale incluzive. Finalitatea ideală a programului ar fi ca fiecare elev, indiferent de particularitățile sale, să se simtă acceptat și susținut în mediul școlar.

WhatsApp_Image_2025-02-02_at_14.24.31_4.jpeg

 

Cum ai încuraja un elev cu cerințe educaționale speciale și, respectiv, un simplu elev al unei școli în care urmează să susțineți o prezentare să participe la evenimentele voastre?

Pentru a încuraja un elev cu cerințe educaționale speciale să participe la evenimentele noastre, i-aș explica faptul că aceste inițiative sunt gândite pentru a-i oferi sprijin real, într-un mediu sigur și prietenos, unde poate găsi oameni care îl înțeleg și îl susțin. Un elev fără astfel de cerințe ar fi motivat prin evidențierea faptului că prezența lui contribuie direct la crearea unei comunități mai unite și mai empatice, unde fiecare are un rol important în sprijinirea colegilor săi.

 

Citește și: Liceul Tehnologic „1 Mai” Ploiești lansează proiectul european ProMes: „Azi elev, mâine meseriaș”

Back To Top