- Un tânăr de 29 de ani, din Adunați, a fost reținut de polițiști după un accident rutier pe care l-a provocat aseară, conducând beat și fără permis.
- Individul a furat o autoutilitară și a lovit alte două mașini, după care a fugir de la locul evenimentului.
„Polițiștii Secției nr. 2 de Poliție Florești au fost sesizați, la data de 3 februarie a.c., în jurul orei 20:30, cu privire la faptul că în localitatea Filipeștii de Târg s-ar fi produs un accident în care au fost implicate mai multe autoturisme.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări stabilindu-se se faptul că un bărbat de 29 de ani, din localitatea Adunați, deplasându-se pe strada Căminului, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu două autoturisme parcate, ulterior continuându-și deplasarea.
Ulterior, conducătorul auto a fost depistat pe strada Primăriei din localitatea Filipeștii de Târg, din verificările efectuate în bazele de date stabilindu-se că nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, s-a constatat faptul că acesta emana halenă alcoolică, iar la testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge”, au detaliat reprezentanții IJP Prahova.
Citiți și: Accident cu biciclist pe DN1B, în Mizil
Continuând cercetările, polițiștii au descoperit că bărbatul ar fi luat autoutilitara în cauză din curtea societății la care este angajat, aceasta având cheile în contact, fără ca proprietarul mașinii să știe că a fost luată.
În baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Cercetările în dosar sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și furt în scop de folosință.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană