Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

salvamont bucegi recuperare
Categorie: Știri locale
  • Cei trei turiști au cerut ajutorul salvamontiștilor miercuri după-amiază, aceștia fiind recuperați, cu un elicopter, din zona cascadei Caraiman.

Intervenția din Bucegi a fost derulată de Salvamont Prahova, cu sprijinul unui echipaj cu elicopter de la POA Brașov.

„Încă o misiune de salvare, desfășurată în același loc ca precedentele (sub cascada Caraiman), diferența fiind că, profitând de lumina zilei, am solicitat ajutorul elicopterului IGAv-SMURD. A fost vorba de trei turiști străini, care orientându-se după Google Maps, au rămas blocați pe Jepii Mici, fiind panicați și în ușoară stare de hipotermie.

Doi salvatori montani au fost inserați prin troliere și i-au recuperat pe cei trei, ducându-i la Baza Salvamont Prahova de la Cota 1400”, a anunțat Salvamont Prahova, care a avut pregătită, în permanență, și o echipă gata să intervină terestru, în cazul în care misiunea aero nu putea fi realizată.

Vedeți AICI imagini din timpul operațiunii de salvare.

Citiți și: Șapte turiști au fost recuperați, în miez de noapte, de pe traseele din  Bucegi

Imagini: Salvamont Prahova

Back To Top