Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

o masina a luat foc la paulesti
Categorie: Știri locale
  • Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins un autoturism aflat pe o stradă din Păulești.

O mașină aflată pe strada Vilelor a luat foc, sâmbătă dimineață, iar flăcările amenințau să cuprindă și gospodăria din apropiere.

„La locul indicat au fost mobilizate, progresiv, 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la un autoturism, cu flacără deschisă, cu pericol de propagare la gospodăria din apropiere. Pompierii au reușit să localizeze incendiul în cel mai scurt timp, fiind împiedicată extinderea acestuia”, au precizat reprezentanții ISU Prahova.

Citiți și: Accident în Câmpina, duminică după-amiază. În urma impactului, mașinile implicate au luat foc

Vedeți AICI imagini din timpul intervenției.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Imagini: ISU Prahova

 

Back To Top