Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

anpc azil aricestii rahtivani
Categorie: Știri locale
  • ANPC a demarat, zilele acestea, o acţiune de control la nivel naţional, la centrele rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi/minorilor şi la centrele sociale.
  • Printre unitățile în care au fost descoperite probleme grave s-a aflat și una din Prahova.

Comisarii ANPC au închis, temporar, un azil de bătrâni din Ariceștii Rahtivani. 

„Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova a descoperit nereguli la un centru destinat îngrijirii persoanelor vârstnice, aflat pe raza localității Ariceștii Rahtivani.

În acest caz, au fost sesizate Instituția Prefectului Prahova, Direcția de Sănătate Publică și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, ce au trimis reprezentanți la fața locului”, a informat Prefectura.

Ca urmare a abaterilor constatate, unitatea a fost sancționată cu 25.000 de lei, iar comisarii au confiscat și distrus 71 kg de produse alimentare neconforme. De asemenea, a fost dispusă măsura opririi temporare a prestării serviciilor până la remedierea situației (atât pentru blocul alimentar, cât și pentru spațiile de cazare).

„Instituția Prefectului județul Prahova și instituțiile cu atribuții în domeniu continuă verificările, urmând stabilirea măsurilor suplimentare acolo unde se impun”, a mai menționat sursa citată.

ANPC a închis, în două zile, 36 de centre din țară

Un bilanț provizoriu anunțat de ANPC, în urma verificărilor dn aceste zile, arată că au fost controlați, la nivel național, 253 de operatori economici din domeniul prestării serviciilor de alimentaţie publică. În cadrul acțiunilor au fost retrase definitiv 896 de kilograme de produse alimentare și au fost aplicate 142 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 1.385.500 lei.

De asemenea, activitatea a 36 de operatori economici a fost oprită temporar.

Citiți și: Birou dedicat audiențelor, înființat la Prefectura Prahova. Lista șefilor de instituții cu care cetățenii pot solicita să se întâlnească

azil aricesti anpc1

azil aricesti anpc3

azil aricesti anpc4

azil aricesti anpc6

azil aricesti anpc2

azil aricesti anpc5

Foto: Prefectura Prahova

 

 

Back To Top