-
Campania umanitară „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, a continuat prin sprijinirea a trei familii din Lacu Turcului.
-
Ajutorul echipei de binefăcători coordonate de Dănuț Prună a ajuns inclusiv la patru copii din satul care aparține de comuna prahoveană Balta Doamnei.
În cadrul celor mai recente acțiuni ale campaniei, familiile din Lacu Turcului care nu aveau acces la apă curentă au fost racordate la rețeaua de apă și au primit o mașină de spălat, îmbunătățindu-li-se astfel condițiile de trai. Totodată, un bătrân singur, care locuiește într-un vagon, a primit lemne de foc pentru a putea trece mai ușor peste perioada rece.


Voluntarii și-au reafirmat, cu această ocazie, angajamentul pe termen lung pentru a sprijini educația copiilor și pentru a le asigura un trai decent celor aflați în dificultate.
„Vom continua să fim alături de cei aflați în nevoie, oferindu-le ajutor concret și constant, acolo unde este cel mai necesar. În comunitățile vizitate până în prezent, am constatat că, în fiecare dintre ele, aproximativ 10 familii au nevoie de sprijin.
Prin solidaritate, implicarea autorităților locale și sprijinul preotului din comunitate, putem contribui la rezolvarea acestor situații și la îmbunătățirea condițiilor de viață ale celor aflați în nevoie.”
- declară Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale, pentru Basilica.


Campania „Implică-te! Împreună reușim mai mult!” se desfășoară la nivel național și a avut un impact semnificativ în 22 de județe, prin organizarea a peste 550 de acțiuni umanitare.
Citește și: „De la regalitate la comunitate” - Atelier educativ la ZBOR Hub Ploiești
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahovean