- 31 de acțiuni și controale au fost organizate în domeniul silvic, în luna ianuarie, context în care au fost constatate zeci de infracțiuni, reie din bilanțul prezentat, joi, de Prefectura Prahova.
Informațiile au fost prezentate de reprezentanții Prefecturii, în bilanțul privind acțiunile de prevenire și combatere a faptelor ilegale din domeniul forestier, organizate și desfășurate în baza Planului Comun la nivel național „Scutul Pădurii”.
„În ianuarie 2025, la nivelul județului Prahova, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a organizat un număr de 31 de acțiuni și controle în domeniul silvic, în fondul forestier, pe linia depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase, precum și pe linia transportului materialelor lemnoase.
Citiți și: 17 dosare penale deschise în noiembrie, în Prahova, pentru infracțiuni silvice
În urma activităților organizate au fost verificate 38 de obiective și controlate 33 de vehicule, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale conform Legii 171/2010, fiind dispusă confiscarea cantității de 12,55 mc material lemnos, în valoare totală de 10.920 lei.
De asemenea, au fost înregistrate 27 dosare penale privind infracțiuni la regimul silvic”, anunță Prefectura Prahova.
Planul comun de acțiune „Scutul Pădurii” implică, la nivelul județului, structurile MAI (Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova, Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploiești) alături de Garda Forestieră Ploiești, Direcția Silvică Prahova și Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Prahova.
Foto arhivă
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană