-
Primarul Mihai Polițeanu a premiat vineri doi ploieșteni speciali, pentru realizările lor la evenimentele internaționale organizate de Special Olympics.
-
Evenimentul a avut loc în cadrul unui atelier handmade organizat de Primăria Municipiului Ploiești cu ocazia Zilei Mondiale a Persoanelor cu Sindrom Down, la care au participat 25 de copii și familiile acestora.
În acest context, primarul l-a premiat pe Cristian Ardeleanu, campion la Schi Alpin, pentru performanțele obținute la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics 2025. În cadrul competiției de schi alpin, Ardeleanu a reușit să se claseze pe locul 4 la slalom uriaș și pe locul 5 la Super G, participând de asemenea la probele de slalom și demonstrând „determinare și un spirit sportiv remarcabil”.
Totodată, Polițeanu l-a premiat și pe David Nastasia-Constantin, care a reprezentat România la Summitul Global al Tinerilor Lideri Special Olympics, desfășurat la Torino. Summitul a reunit echipe unificate de tineri cu și fără dizabilități din întreaga lume.

Prin acest gest, municipalitatea ploieșteană dorește să evidențieze că perseverența și voința nu cunosc bariere și că succesul poate fi atins de oricine, indiferent de provocările pe care le întâmpină în drumul său.
- transmite Primăria Municipiului Ploiești în mediul online.
