- Autoritățile locale au calculat că, făcând o investiție de aproximativ 1,5 milioane de lei, și-ar putea reduce, pe viitor, cheltuielile cu energia electrică.
- În prezent, acestea caută o firmă care să lucreze la amenajarea parcului fotovoltaic, obiectiv ce va asigura necesarul de curent electric pentru clădirile instituțiilor publice.
Principalul obiectiv al proiectului de construire a unui parc fotovoltaic este de a produce energie electrică, într-un mod ecologic, pentru autoconsum, arată anunțul publicat pe SEAP de Primăria Izvoarele. Inițiativa prevede realizarea unei centrale fotovoltaice de 0,30 MW, datorită căreia s-ar ajunge nu numai la costuri mai mici, ci și la atenuarea emisiilor anuale de gaze cu efect de seră.
Administrația locală consideră că investiția este necesară pentru „introducerea unei capacităţi de producere de energie gratuită, inepuizabilă şi infinit regenerabilă care va reduce riscurile asociate preţurilor volatile ale combustibililor fosili”, contribuind la „eficientizarea consumului de energie și promovarea resurselor regenerabile, inovării, cercetării și dezvoltării tehnologice prin alinierea la țintele strategiei naţionale.
Investiția este estimată la 1.423.800 de lei, fără TVA.
Citiți și: Trei centrale fotovoltaice vor asigura energie electrică pentru zeci de localități din Prahova
Proiectul tehnic prevede achiziția și montarea a 600 de module fotovoltaice 550Wp, la sala de sport, școala gimnazială și grădiniță, precum și a unor invertoare de putere.
Finanțarea pentru parcul fotovoltaic de la Izvoarele este asigurată din Fondul pentru Modernizare.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană