- IJP Prahova a furnizat, luni, detalii din ancheta care vizează un profesor din Prahova acuzat de fapte extrem de grave.
„Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului au reținut la data de 26 martie a.c., un bărbat bănuit de comiterea infracțiunilor de agresiune sexuală asupra unui minor și purtare abuzivă.
În urma investigațiilor efectuate a reieșit faptul că un bărbat de 37 de ani din municipiul Ploiești, în perioada octombrie 2024-ianuarie a.c., ar fi agresat și ar fi avut un comportament abuziv față de doi minori.
În urma probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
Prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Ploiești, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile”, a informat Poliția.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Totodată, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor și purtare abuzivă.
Potrivit unor surse, bărbatul anchetat ar fi un profesor de Educație fizică încadrat la școli gimnaziale din județ. Contractul acestuia este, în prezent, suspendat.
Citiți și: Profesor din Prahova, arestat într-un dosar de agresiune sexuală
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană