- Polițiștii care au efectuat cercetarea la locul accidentului produs sâmbătă, la Sinaia, și soldat cu rănirea a șase persoane au anunțat primele concluzii.
Accidentul a avut loc pe str. Mănăstirii din Sinaia. Un tânăr de 22 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu un autobuz condus de un bărbat de 46 de ani.
„În urma impactului, ambii conducători auto, precum și patru pasageri aflați în cele două vehicule au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Celălalt conducător auto nu a putut fi testat la fața locului din cauza stării medicale, urmând să îi fie recoltate probe biologice la unitatea medicală, în vederea stabilirii alcoolemiei.”, a anunțat IJP Prahova.
Citiți și: Accident grav la Sinaia. O mașină a luat foc, după ce a fost lovită de un autocar
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului și pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.
Foto: ISU Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană