Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

meci petrolul ploiești jandarmi
Categorie: Știri locale
  • Partida programată luni, în cadrul Superligii, impune măsuri speciale de ordine publică, în zona și în incinta stadionului „Ilie Oană”.

Jandarmii Grupării Mobile „Matei Basarab“ Ploiești, alături de colegi din celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, vor asigura măsurile de ordine publică pentru meciul Petrolul - Gloria Buzău care va avea loc la Ploiești astăzi, de la ora 18.00.

„Pentru buna desfășurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricționat la nevoie în zona adiacentă arenei sportive.

Accesul spectatorilor se va face astfel:

  • pentru Tribuna 0 și Tribuna 1 – prin strada Sportului (inclusiv accesul auto),
  • pentru Tribuna 2 – prin strada Mihai Bravu,
  • pentru Peluza 1 – prin strada Alexandru Vlahuță,
  • pentru Peluza 2, sectoarele destinate gazdelor – prin strada Mihai Bravu.
  • Intrarea suporterilor echipei oaspete în incinta stadionului se va face pe Strada Latină”, au precizat reprezentanții Grupării Mobile.

Citiți și: Restricții de circulație în Ploiești, în a doua zi de Paște. Petrolul are meci pe stadionul „Ilie Oană”

Accesul spectatorilor va fi permis începând cu  16:00, pe baza biletelor și abonamentelor puse la dispoziție de către clubul organizator, care a comunicat că va deschide toată arena.

Accesul suporterilor, urmărirea respectării măsurilor de securitate, îndrumarea și supravegherea persoanelor în interiorul arenei sportive vor fi realizate de către agenții societății de pază și protecție, contractată de organizator.

„Partida de fotbal a fost declarată cu grad mediu de risc, fapt pentru care informăm participanții la eveniment să aibă în vedere că pot fi supuși unor controale corporale, în scopul împiedicării introducerii în stadion a materialelor sau obiectelor interzise de lege ce pot pune în pericol siguranța spectatorilor. Conform prevederilor legale incidente, persoanelor aflate în stare vădită de ebrietate sau care comit fapte de tulburare a ordinii publice, înainte sau în timpul desfășurării jocului sportiv, li se va interzice accesul pe stadion, fiind sancționate contravențional. De asemenea, nu este permisă introducerea în incinta arenei a băuturilor alcoolice”, au avertizat reprezentanții Grupării Mobile Ploiești.

Recomandările forțelor de ordine pentru spectatorii care se vor afla în tribune, la meciul Petrolul - Gloria Buzău:

  • să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților, pentru a evita aglomerările la punctele de acces;
  • să manifeste răbdare pe timpul verificărilor la intrarea în arena sportivă, precum și după terminarea partidei, la ieșirea din stadion;
  • să ocupe exclusiv locurile corespunzătoare înscrise pe documentele de acces;
  • părinții să-și supravegheze cu atenție sporită copiii;
  • să respecte indicațiile agenților de securitate ai societății de pază și protecție contractată de organizator;
  • să nu se implice în incidente sau conflicte care ar putea duce la tulburarea ordinii publice;
  • să aibă în vedere faptul că legislația în vigoare interzice persoanelor fizice deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice.

Foto: Gruparea Mobilă de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești

Back To Top
    Follow us!
    Copy Link