- Polițiștii au reținut, marți, un tânăr de 24 de ani, din Bucov, care a furat un autoturism pe care l-a condus fără a avea permis și aflându-se sub influența substanțelor interzise.
- Chiar individul a sunat la 112 și a reclamat furtul mașinii.
Tânărul a fost reținut de polițiștii din Vălenii de Munte în urma isprăvilor comise în 17 aprilie.
„Persoana în cauză ar fi sustras un autoturism din municipiul Ploiești, pe care ulterior l-ar fi condus pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În timp ce se deplasa către orașul Vălenii de Munte, tânărul ar fi apelat numărul unic de urgență 112, sesizând chiar el faptul că a sustras autoturismul în cauză.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, depistându-l și identificându-l pe bărbat. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că acesta nu figurează ca posesor de permis de conducere.
Totodată, în urma analizelor de laborator efectuate asupra probelor biologice recoltate, a fost confirmată prezența în organism a unor substanțe interzise”, au detaliat reprezentanții IJP Prahova.
Citiți și: Șoferul implicat în urmărirea din Mihai Bravu a fost reținut. A ajuns după gratii și prietenul care a mințit pentru el
Bărbatul urmează să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană