- Un tânăr din Vâlcănești a ajuns în atenția Poliției după ce a fost prins având asupra sa un cuțit cu lama de 12 cm. El le-a mărturisit jandarmilor care l-au depistat că avea arma la el pentru a se apăra, în caz de nevoie.
Tânărul a fost remarcat de o patrulă de jandarmi, miercuri după-amiază, și a fost prins după o urmărire în zona Cina.
„Miercuri, 07 mai a.c., în jurul orelor 14:30, în timpul unei patrulări în zona Parcului Cina, un echipaj de jandarmi de la Gruparea Mobilă Ploiești a observat doi tineri cu comportament suspect, motiv pentru care au decis să-i intercepteze și să-i legitimeze.
După ce au înmânat actele de identitate, unul dintre tineri a fugit, fiind urmărit de jandarmi până în zona străzii Intrarea Castor, unde a fost imobilizat. În timpul controlului corporal, asupra celui în cauză, a fost descoperit un cuțit cu lungimea totală de 33 cm și lama de 12 cm, faptă care contravine art. 372 din Codul Penal privind «portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase»“, au precizat reprezentanții Grupării Mobile Ploiești.
Tânărul, în vârstă de 18 ani, originar din comuna Vâlcănești, le-a declarat jandarmilor că avea cuțitul asupra sa pentru a se apăra în cazul unui conflict.
„Jandarmii Grupării Mobile Ploiești au înaintat actele de sesizare a organelor de urmărire penală împreună cu cuțitul depistat”, a informat sursa citată.
Ieri, un șofer beat a fost prins în oraș, după o urmărire în zona de vest a orașului.
Citiți și: PLOIEȘTI. Urmărire cu focuri de armă și terminată cu mașina în stâlp. Șoferul este căutat de Poliție
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană