- Ediția de primăvară din acest an va avea loc pe 17 mai și va reuni sute de copii care vor să vândă, să cumpere sau să facă schimb de jucării, cărți și hăinuțe.
Bazarul Copiilor a ajuns la ediția a XXVIII-a, care va avea loc pe 17 mai, în intervalul 10.00 - 14.00, la Sala Sporturilor „Olimpia”.
„Bazarul va aduna în același loc peste 700 de copii care vor vinde și vor cumpăra la prețuri decente, vor face schimb și vor dona jucării, haine, CD-uri, cărți, accesorii etc. Calitatea obiectelor puse în vânzare sau donate trebuie să fie una bună sau foarte bună, aceasta fiind o condiție esențială pentru participarea la bazar. Toți copiii din Ploiești sunt invitați în calitate de cumpărător la Bazarul Copiilor.
Participarea expozanților este liberă, aceștia având însă obligația de a păstra reguli elementare de bun-simț (prețuri mici, curățenie, comportament și limbaj decente etc.)”, au anunțat organizatorii „Bazarul Copiilor”.
În cadrul evenimentului va fi interzisă comercializarea băuturilor și produselor alimentare de orice natură fără acordul expres al organizatorilor.
Citiți și: ADMITERE 2025. Probele la limbi străine vor fi organizate numai la centre de examen din Ploiești
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană