Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

mașina foc accident ploiești
Categorie: Știri locale
  • O femeie de 35 de ani a ajuns la spital, azi-noapte, în urma unui incident produs în municipiul Ploiești.
  • Mașina acesteia a fost cuprinsă de flăcări, iar șoferița, speriată, ar fi pierdut controlul asupra direcției, oprindu-se cu autoturismul într-un gard.

Mașina femeii a luat foc în jurul orei 2.00, în zona Gării de Nord din Ploiești. Speriată, tânăra aflată la volan ar fi pierdut controlul asupra direcției, lovind un gard de pe marginea drumului.

ISU Prahova a intervenit, la locul evenimentului, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Potrivit pompierilor, incendiul a afectat portiera de pe partea șoferului, iar habitaclul a fost deteriorat de la degajările de fum.

Citiți și: O casă din Târgșoru Nou a luat foc din cauza unui aparat de gătit care s-a supraîncălzit

„La bordul autoturismului se afla doar șoferul, o femeie în vârstă de 35 ani, care a fost asistată la fața locului și, ulterior, a fost transportată la spital cu arsuri de gradul II la nivelul mâinilor.

La finalul intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit la nivelul boxei din portieră. Șoferul s-ar fi speriat, a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu un gard”, au stabilit, în urma primelor cercetări, pompierii.

Împrejurările exacte în care s-au produs evenimentele vor fi cu exactitate de către organele abilitate.

Foto ilustrație

Back To Top