Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”
Categorie: Știri locale
  • Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Ploiești este membru activ în programul „Școli-Ambasador” al Parlamentului European în România.

  • Prin această inițiativă, instituția de învățământ se implică în promovarea valorilor europene și în educarea elevilor cu privire la funcționarea democrației parlamentare în cadrul Uniunii Europene.

 

Programul are ca scop principal creșterea gradului de conștientizare în rândul elevilor cu privire la atribuțiile Parlamentului European, la valorile fundamentale ale Uniunii Europene și la importanța implicării civice.

497214074_1275616661236439_3294981398649126348_n.jpg

Elevii de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” sunt încurajați, potrivit organizatorilor, să participe activ la viața democratică, indiferent de mediul educațional, social sau geografic din care provin. Totodată, aceștia își pot aprofunda cunoștințele despre drepturile lor în calitate de cetățeni europeni.

Participarea colegiului în acest program reflectă angajamentul său față de formarea unor cetățeni informați, responsabili și implicați în viața democratică europeană”, transmite publicația pentru tineret Ploieștiul Nostru.

495440809_1270775905053848_13473937398505329_n.jpg

În cadrul programului, elevii de la Colegiul Național „Regina Maria” și-au desfășurat deja activitatea, alături de consiliile școlare, în mai multe unități de învățământ partenere: Colegiul Național „Nichita Stănescu”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu”, precum și în cadrul propriului colegiu.

În cea mai recentă acțiune derulată sub egida „Școli-Ambasador”, în data de 10 mai 2025, elevii au participat la o sesiune intitulată „Să învățăm să recunoaștem Fake News”,  dedicată informării cu privire la știrile false și la impactul acestora asupra societății.

495602557_1272107101587395_3470018954340211622_n.jpg

Activitatea a inclus exemple concrete și discuții interactive, prin care elevii au învățat să verifice sursele, să gândească critic și să recunoască informațiile neverificate. Ambasadorii juniori CNPRM Ploiești s-au implicat în formarea unei gândiri responsabile și echilibrate, relatează tinerii implicați în proiect.

 

Citește și: Echipa de robotică Dynasty Droids recrutează membri până la sfârșitul lunii

       
Back To Top