Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

închisoarea doftana
Categorie: Știri locale
  • Închisoarea terorii de la Doftana - comuna Telega - va fi transformată într-un hotel de lux cu 1.500 de locuri de cazare, cinematograf și piscină. 
  • Proiectul îi aparține omului de afaceri Mohammad Murad, care a concesionat obiectivul, urmând să plătească anual Primăriei o redevență de 130.000 de lei.

Închisoarea Doftana - în care au fost închiși, printre alții, Nicolae Ceaușescu, Gheorghiu Dej și Zelea Codreanu - zace în ruină de zeci de ani. Renovarea penitenciarului declarat monument istoric în anul 2015, printr-un ordin al Ministerului Culturii și Cultelor, ar fi implicat o cheltuială mult prea mare pentru forța financiară a comunei care îl avea în proprietate.  

Proiectul omului de afaceri Mohammad Murad își propune să transforme fosta închisoare Doftana, acum o ruină, într-un hotel de lux cu o capacitate de 1.500 de locuri. 

„Acolo este o chestie foarte sensibilă din punct de vedere cultural. Vom păstra și un muzeu în care istoria lui să rămână. Latura culturală va fi foarte prezentă, pentru că de fapt acolo se descarcă două regimuri diferite, prima parte – regală și a doua parte – comunistă. Trebuie să scoatem în evidență toate elementele care au marcat acele perioade

Complexul va cuprinde o clădire hotel cu camere și apartamente, dar și case de vacanță. Clădirea care există rămâne și lângă ea vor mai fi alte noi structuri construite de la zero. La bază cred că va fi cea mai mare platformă care se adresează pentru două ținte clare, una pe parte de agrement și a doua pentru mari conferințe, unde vom avea peste 1.500 de locuri de cazare. Vor fi amenajate piscină interioară, dar și una exterioară, restaurante, cluburi și cinematograf. Experiența mea de 30 de ani în turism am pus-o toată aici, în acest proiect”, a declarat investitorul pentru Libertatea.

Citiți și: Începe reabilitatea băilor de la Telega

Proiectul său se află acum în stadiul obținerii documentației și înregistrează întârzieri din cauza birocrației. „Am făcut proiectul în mare și sper ca din toamnă să putem începe lucrările. Am obținut și finanțare pentru lucrări. Nu avem probleme de bani. E vorba, din păcate, doar de această birocrație privind obținerea tuturor avizelor necesare pentru autorizare. Este o lucrare foarte… așa, cu expertize pe fiecare zid aproape. Noi am depus actele de câteva luni, șase luni aproape, dar tot timpul ne-au cerut și completări. Acolo e o problemă foarte mare, pentru că muzeul nu are niciun pic de rezistență”, a declarat omul de afaceri pentru Libertatea.

Murad estimează că, odată demarate lucrările, complexul turistic ar putea fi gata în aproximativ doi ani.

Foto: captură video Visual Production

Back To Top