- Alertă la Valea Călugărească, vineri seară, după ce focul a cuprins o locomotivă care tracta vagoane cu țiței.
- Trenul se afla sub liniile de înaltă tensiune.
„În jurul orei 20:15 a fost anunțată producerea unui incendiu la o locomotivă pe raza localității Valea Călugărească.
În cel mai scurt timp, la fața locului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de stingere cu pulbere (azot), o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ Prahova.
La locul intervenției s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul unei locomotive diesel care tracta 36 de vagoane încărcate cu țiței, oprită sub linii de înaltă tensiune”, a anunțat ISU Prahova.
Citiți și: Un incendiu a cuprins, vineri după-amiază, o locuință din Drajna. Din casa oamenilor nu a mai rămas aproape nimic
Pompierii au folosit autospeciala cu pulbere, iar incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp. Nu au fost înregistrate victime, iar în proximitate nu se află locuințe.
Cauza probabilă a producerii incendiului va fi stabilită după finalizarea intervenției.
Foto: ISU Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană