- Polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, cercetează mai multe persoane care ar fi abuzat de propriii copii.
Procurorii DIICOT au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cu vârste cuprinse între 17 și 44 de ani, cercetate pentru trafic de minori, complicitate la trafic de minori și exploatarea cerșetoriei.
„Pe parcursul anului 2025, cinci dintre persoanele cercetate, abuzând de autoritatea părintească și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a opt minori, i-ar fi transportat, inclusiv cu sprijinul unei alte persoane în cauză, în diferite locuri, din municipiile Câmpina și Ploiești, în scopul exploatării acestora prin practicarea cerșetoriei.
Persoanele în cauză, ignorând obligațiile firești de protecție și grijă față de minori, i-ar fi expus în spațiul public, inclusiv în condiții de temperaturi scăzute și i-au obligat să apeleze la mila publicului, indicându-le în mod expres, atât locurile în care să se poziționeze cât și persoanele pe care să le abordeze în vederea obținerii unor sume de bani prin cerșetorie”, au explicat anchetatorii.
Citiți și: VIDEO. Doi tineri din Plopeni sunt cercetați de DIICOT pentru trafic de droguri. Unul dintre ei este minor
Victimele, cu vârstele cuprinse între 7 și 15 ani, s-ar fi aflat sub controlul direct al persoanelor cercetate, care și-ar fi însușit sumele de bani obținute din activitatea infracțională.
Procurorii și polițiștii au făcut percheziții în județele Prahova și Dâmbovița, unde au descoperit și ridicate 8.800 de lei și 3.500 de euro, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.
Doi bărbați și o femeie au fost reținuți, iar alte trei persoane au fost plasate sub control judiciar.
„Astăzi, 5 iunie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținuți.
Șase dintre victimele minore au fost preluate de către D.G.A.S.P.C.-Prahova și plasate într-o unitate de protecție socială”, mai menționează anchetatorii.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană