Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

agresiune lipsire de libertate ploiesti
Categorie: Știri locale
  • Un prahovean este acuzat că ar fi sechestrat și agresat o tânără din Ploiești, pe care apoi ar fi abandonat-o într-o pădure din Strejnic.

Polițiștii Secției 3 Ploiești au reținut, pe 16 iunie 2025, un bărbat din județul Prahova, bănuit de comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate, lovirea sau alte violențe și amenințare, informează IJP după ce, cu o zi în urmă, „bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul unei femei de 22 de ani, de unde ar fi luat-o împotriva voinței acesteia și ar fi urcat-o într-un autoturismUlterior, ar fi transportat-o într-o zonă împădurită, situată în afara municipiului Ploiești, respectiv pădurea din localitatea Strejnicu, unde, pe fondul unui conflict verbal, ar fi agresat-o fizic. La scurt timp, bărbatul ar fi părăsit zona respectivă cu autoturismul, lăsând victima la fața locului”.

Polițiștii Secției 3 Poliție Ploiești și cei din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei au identificat și depistat persoana în cauză. Bărbatul, un tânăr de 26 de ani, din județul Prahova, a fost condus la sediul unității de poliție pentru audieri.

În urma administrării probatoriului, pe 16 iunie, individul a fost reținut, o zi mai târziu fiind plasat însă sub control judiciar, pentru 60 de zile.

„Pe durata acestei măsuri, bărbatul este obligat să respecte o serie de obligații și interdicții prevăzute de Codul de procedură penală, printre care: interdicția de a se apropia de persoana vătămată sau de a comunica cu aceasta, obligația de a se prezenta la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, interdicția de a părăsi teritoriul României fără aprobarea prealabilă a procurorului și obligația de a informa autoritățile competente despre orice schimbare a domiciliului.

Totodată, în baza ordinului de protecție provizoriu emis conform legislației privind prevenirea și combaterea violenței domestice, bărbatului i-a fost montat un dispozitiv electronic de supraveghere, în vederea monitorizării respectării interdicțiilor dispuse”, a precizat IJP Prahova.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției de Poliție nr. 3 Ploiești, sub supravegherea unității de parchet competente, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lipsire de libertate, lovirea sau alte violențe și amenințare.

Un caz similar s-a petrecut pe 9 iunie, în Ploiești, unde un adolescent a fost luat de pe stradă, bătut și sechestrat de trei indivizi.

Citiți și: Adolescent sechestrat și bătut de trei ploieșteni care l-au luat pur și simplu de pe stradă. Agresorii, plasați sub control judiciar

Foto ilustrație

Back To Top