Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

REPUBLICA DE SUB CASTANI concerte caritabile
Categorie: Știri locale
  • În al VIII-lea weekend în Republica de sub Castani, administrația locală cheamă comunitatea să sprijine demersul autorităților de a pune în aplicare rapid o soluție pentru elevii Școlii „I. A. Bassarabescu”, unitate de învățământ al cărei spațiu a devenit insuficient pentru numărul mare de copii înscriși.

REPUBLICA DE SUB CASTANI. În acest weekend, ploieștenii sunt îndemnați să se implice în cazul „Bassarabescu”.

„Sub Castani, nu doar ne bucurăm și ne relaxăm împreună, ci ne și implicăm. Vino să fii parte dintr-o Republică ce construiește un viitor mai bun pentru copiii ploieșteni” este apelul lansat de Primăria Ploiești.

Pe scena amplasată la Rondul 1 vor urca sâmbătă, de la ora 19.00, Roșu Vara, Spitalul de Urgență, Sedativ. Duminică seară sunt programate concertele susținute de Carmen Chindriș & Taraful Rutenilor și The Zoo.

Concertele caritabile sunt organizate pentru elevii Școlii „I. A. Bassarabescu” din Ploiești, care au ajuns să învețe în trei schimburi. 

„Primăria a obținut fonduri europene pentru construcția unui corp nou, iar contractul se semnează curând. Între timp, am demarat și procedura pentru construirea unei școli modulare, dar este nevoie urgentă de sprijin pentru a accelera pașii. Concertele din acest weekend devin o rampă de lansare pentru acest proiect. Fiecare donație ne aduce mai aproape de clase decente pentru copiii de la școala «Bassarabescu»”, au transmis reprezentanții Primăriei.

Donațiile vor putea fi făcute la fața locului sau on-line pe www.pro-bassarabescu.ro.

Și TBI Urban coboară în Republică, în weekend, astfel că, de la Rondul 1 spre Rondul 2, peste 100 de mașini tunate, de epocă, scutere, ATV-uri și vehicule de la peste 20 de producători autohtoni sau internaționali vor susține cauza caritabilă.

Campanie umanitară, în cadrul Anatolian Food Fest

Tot pe Bulevard, în acest weekend, este programat un al doilea eveniment în scop umanitar. Este vorba despre festivalul turcesc Anatolian Food Fest. Toate fondurile strânse în cadrul acestuia vor fi direcționate către campaniile Fundației Tuna.

Citiți și: REPUBLICA DE SUB CASTANI. Festival turcesc, în weekend, la Ploiești

„Intrarea este liberă. Dar implicarea voastră face toată diferența! Republica nu e doar un loc, e o adevărată comunitate. Hai să arătăm că putem mișca lucrurile împreună!”, îndeamnă organizatorii.

Back To Top