• Joi, 26 iunie, pe Esplanada Palatului Administrativ din Ploiești, a avut loc ceremonia dedicată Zilei Drapelului Național.
• Iată momentele cele mai importante din cadrul evenimentului.
Ceremoniile dedicate Zilei Drapelului Național, din Ploiești, s-au desfășurat în prezența reprezentanților instituțiilor locale și centrale: Prefectura Județului Prahova, reprezentată de prefectul Daniel Nicodim, Camera Deputaților reprezentată de deputatul Dragoș Gabriel Zisopol, Consiliul Județean Prahova reprezentat de vicepreședintele Vlad Dumitrescu, Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești, alături de cetățeni veniți să onoreze simbolul unității și demnității naționale.
Evenimentul solemn a început cu aducerea Drapelului României de către Garda Militară, continuând cu binecuvântarea și sfințirea acestuia, sărutarea drapelului de către reprezentanții autorităților locale, înălțarea pe catarg de către militarii de gardă, pe fondul sonor al Imnului României, precum și alocuțiuni ale oficialităților prezente.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare și a fanfarei Consiliului Județean Prahova.
Ziua Drapelului Național este marcată anual în România începând cu anul 1998, în baza Legii nr. 96/1998, pentru a celebra data de 26 iunie 1848 – momentul în care tricolorul a fost recunoscut oficial ca steag național al țării. Cu toate acestea, originile simbolice ale tricolorului coboară până în 1834, când voievodul Alexandru Ghica l-a atribuit armatei Țării Românești, iar consfințirea în forma verticală cunoscută astăzi a fost realizată în timpul Revoluției de la 1848.
Roșu, galben și albastru nu sunt doar culori, ci reprezintă expresia unei istorii marcate de sacrificiu, solidaritate și aspirație. Drapelul a fost martor al luptelor pentru independență, al Marii Uniri, al rezistenței și renașterii. Astăzi, el rămâne un reper vizual și simbolic al suveranității, al statului de drept și al valorilor democratice.
Drapelul Național înseamnă o legătură cu valorile fundamentale ale poporului român.
Galerie foto















Foto: Consiliul Judetean Prahova, Comunitatea Elenă din România
CITEȘTE ȘI: 26 iunie - Ziua Drapelului Național
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană