Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

alerte de caniculă și furtuni
Categorie: Știri locale
  • Și ziua de vineri stă sub semnul avertizărilor de temperaturi extreme, urmând ca în sudul țării să se înregistreze, din nou, maxime cuprinse între 37 și 39 de grade Celsius. 
  • Din această dimineață, însă, în aproape toată țara vor apărea și semne ale instabilității atmosferice.

Codul portocaliu de caniculă rămâne valabil, vineri, în cea mai mare parte a Olteniei și a Munteniei, unde valul de căldură se va menține intens, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 37...39 de grade, iar cele minime se vor situa între 20 și 23 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Citiți și: Val de caniculă în Ploiești. Primăria anunță o serie de măsuri preventive

Astăzi, dar li la noapte, va fi extrem de cald și  în sudul Transilvaniei și al Moldovei, vestul Olteniei, nord-estul Munteniei și sud-vestul Dobrogei. Aceste regiuni se află sub cod galben, până sâmbătă dimineață, fiind așteptate, ziua, maxime cuprinse în general între 34 și 36 de grade, în timp ce minimele se vor situa între 17 și 21 de grade.

Pentru ziua de vineri, însă, pe lângă alertele de caniculă, meteorologii au emis și o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică. Încă de dimineață, de la ora 8.00, și până la noapte, la ora 2.00, se vor afla, sub cod galben, Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, vestul și nordul Olteniei, precum și zonele montane, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60...70 km/h), averse, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 40 l/mp.

Back To Top