- În evenimentul rutier petrecut pe DJ100G au fost implicate un autoturism și o bicicletă.
- Update. Victima este o fată de 17 ani.
Biciclistul rănit în accident ar fi în stare gravă, la fața locului acționând un echipaj de terapie Intensivă Mobilă. De asemenea, a fost chemat un elicopter SMURD.
„La locul indicat se deplasează și un echipaj SAJ Prahova. Se așteaptă și sosirea elicopterului SMURD BRAȘOV.
Date din apel 112, în localitatea Gura Vitioarei, pe Drumul Județean 100G, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un autoturism și o bicicletă”, a anunțat ISU Prahova.
Citiți și: Un nou accident pe DN1, în zona Mobila Vulpii. O mașină este răsturnată pe carosabil
Update. Victima este în stare de conștiență, prezintă un traumatism cranio-cerebral și primește îngrijiri de la ambulanța SMURD TIM. Nu a mai fost nevoie de intervenția elicopterului SMURD, astfel că acesta nu a mai sosit la locul intervenției, a precizat ISU Prahova.
Update. Victima este o tânără în vârstă de 17 ani care va fi transportată la spital de echipajul Terapie Intensivă Mobilă.
Update. În urma primelor cercetări la fața locului, polițiștii au stabilit că „un tânăr de 26 de ani, care conducea un autoturism, pe Drumul Județean 100 G, la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu o bicicletă pe care circula o tânără de 17 ani.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a biciclistei.
Aceasta a fost transportatată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”.
Traficul rutier este dirijat de către polițiștii rutieri, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 28 iunie a.c, au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 100 G, în afara localității Gura Vitioarei.
Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că
Foto ilustrație