Sun, aseară, la Atlassib, pentru a mă informa când pot aduce un colet la centrul specializat, pentru Suedia. Bineînţeles, la numerele de telefon afişate pe site-ul companiei, a răspuns un angajat care mi-a indicat un alt număr, cel pe care l-am cerut, de la sediul de colectare a coletelor, de la Autogara Ploieşti.
Aşa cum era normal, îmi răspunde cineva foarte amabil, la care mă interesez despre toate informaţiile necesare: când pleacă autocarul, când să aduc pachetul, tarife etc. Ajung acasă după o tură de shopping rapid, caut cutie, caut cele necesare pentru colet şi antrenez toată familia într-o adevărată aventură de împachetare.
A doua zi, trezirea cu noaptea-n cap, ca să ajungem la ora indicată de angajatul companiei, pentru a depune coletul şi să mai am şi timp, apoi, să fug la serviciu.
Însă minune mare: la centrul de recepţionare a coletelor aflu, siderată, că spre Suedia nu este decât un singur autocar care pleacă numai marţi. Despre transportul de vineri, nimeni nu ştia nimic.
„Nu ştiu cine v-a spus, a fost cineva la numărul de telefon din centru, cineva care habar nu are. Nu, noi nu putem ţine coletul până atunci, pentru că avem foarte multe pachete. Oricum şi ei tot aici le aduc. Gândiţi-vă că sunt cinci zile, aproape o săptămână... Veniţi marţi după amiaza sau luni", mi s-a spus fără ezitare.
Drept urmare, cu pachetul în braţe, cu laptopul în spate, cu geanta agăţată de umăr, pornim, româneşte, spre taxi, înapoi spre casă. Ce să facem altceva? Ajung la serviciu, eu însămi un pachet de nervi, şi sun la numărul de telefon la care am primit, aseară, informaţiile. Bineînţeles că intră tonul de fax. Servicii româneşti all inclusive: bătaia de joc şi nervii sunt incluse în pachet.
