- Conducătorul auto a fost oprit de polițiști miercuri seară, pe o stradă din municipiu, pentru un control de rutină.
Verificarea, care trebuia să fie una banală, a dus până la urmă la deschiderea unui dosar penal, când oamenii legii și-au dat seama că opriseră un șofer cu un vehicul neînmatriculat, căruia îi fusese montate numele false.
Șoferul în cauză este un ploieștean de 48 de ani.
Citiți și: Posibile restricții de circulație, în Ploiești, din cauza lucrărilor de reparații. Zonele vizate
„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că numerele de circulație provizorii montate pe autoturism aparțineau unui alt vehicul.
Totodată, s-a stabilit faptul că autoturismul nu este înmatriculat pe teritoriul României, acesta fiind pus în circulație cu încălcarea prevederilor legale.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”, a anunțat IJP Prahova.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană