• Mai mulți locuitori din cartierul Albert ne-au sesizat cu privire la turnarea unei fundații pe care va fi amplasată o stație de telefonie mobilă, practic o mare antenă, la 30 de metri de locuințele lor.
• „Avem copii mici și nu ne dorim să crească între undele electromagnetice ale antenei”, spun locatarii din zonă.
Nemulțumirea locuitorilor a început când au observat că, în imediata apropiere a caselor lor, a început turnarea unei fundații pe care urmează a fi amplasată o stație de telefonie mobilă.

„Noi locuim în satul Ploieștiori, zona Albert, în spate la Distrigaz, strada Aleea Magnoliei și strada Florilor. Încă de anul trecut, reprezentanți ai firmei de telefonie au abordat mai mulți vecini cărora li s-a cerut acordul pentru amplasarea acelei antene, pentru semnătură. Cum nimeni nu a vrut să semneze, cei de la firma cu pricina au spus arogant că oricum o vor instala acolo unde au nevoie. Este vorba despre un teren extravilan privat, pe care l-au închiriat pe o perioadă de zece ani, așa cum arată extrasul de carte funciară pe care l-am consultat.
Recent, am văzut că lucrările la fundația pentru această antenă au evoluat în ritm rapid, astfel încât un vecin a făcut sesizare la Primăria Comunei Blejoi, luni, 21 iulie, iar eu am făcut sesizare la Inspectoratul de Stat în Construcții marți, 22 iulie, privind instalarea acestei antene de către operatorul de telefonie mobilă. Așteptăm răspunsurile.
Am vorbit și cu dezvoltatorul zonei care ne-a spus că nu știa situația cu antena, dar ne-a declarat că nu mai dezvoltă, pentru că nu mai cumpără nimeni lângă o asemenea antenă.
Locuim la distanțe între 30 de metri - cel mai apropiat vecin căruia i s-a solicitat semnătura – și 50 de metri de această construcție unde va fi amplasată antena. Suntem cel puțin 25 de proprietari de case, la care se adaugă alți proprietari de la blocuri, îngrijorați de efectele pe care le va avea această antenă asupra sănătății noastre și a copiilor noștri.
Nemulțumirea este mai mare deoarece nu ne-am dat acordul pentru amplasarea stației. De ce să o amplaseze lângă casele noastre dacă nu ne-am dat acordul? Nu ne-am mutat la case ca să ne trezim cu ditamai antena. Avem copii mici și nu ne dorim să crească între undele electromagnetice ale antenei. Suntem hotărâți să îi dăm în judecată, nu ne vom opri aici”, ne-a declarat Florin Bădescu, unul dintre proprietarii din zonă.

Potrivit extrasului de carte funciară, pus la dispoziția redacției de către locatari, „se notează faptul că pe teren urmează a se executa lucrări de construire (amplasare stație de telefonie mobilă, lucrări cu caracter provizoriu pe durata contractului de închiriere) în baza autorizației de construire nr. 35/15.04.2025 emisă de Primăria Blejoi”. Terenul neîmprejmuit închiriat companiei de telefonie mobilă de la proprietarul persoană privată, pentru amplasarea antenei, este de 100 de mp.

CITEȘTE ȘI: Rafinărie din Ploiești, verificată de Garda de Mediu după sesizările privind mirosul de cauciuc ars
Ce spune legea
Legislația din prezent referitoare la limitarea expunerii populației generale la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz este reglementată prin ordinul nr. 1193 din 29 septembrie 2006. Actul normativ prevede:
„Restricţiile de bază şi nivelurile de referinţă
a)În scopul aplicării restricţiilor bazate pe evaluarea posibilelor efecte ale câmpurilor electromagnetice asupra sănătăţii, trebuie făcută diferenţierea între restricţiile de bază şi nivelurile de referinţă.
b)Aceste restricţii de bază şi niveluri de referinţă pentru limitarea expunerii au fost stabilite în urma unei examinări minuţioase a întregii literaturi ştiinţifice publicate. Criteriile utilizate în cursul evaluării au fost concepute pentru a evalua credibilitatea diferitelor rezultate raportate; numai efectele dovedite au fost folosite ca fundament pentru restricţiile de expunere propuse. Inducerea cancerului prin expunere pe termen lung la CEM nu s‐a considerat ca fiind dovedită. Cu toate acestea, pentru că există un coeficient de siguranţă de aproximativ 50 între valorile de prag pentru apariţia efectelor acute şi restricţiile de bază, aceste norme acoperă implicit şi eventualele efecte pe termen lung pentru întreg domeniul de frecvenţă.
c)Restricţiile de bază
Restricţiile privind expunerea la câmpuri electrice, magnetice şi electromagnetice variabile în timp care sunt bazate direct pe efectele dovedite asupra sănătăţii şi pe considerente biologice sunt definite ca restricţii de bază. în funcţie de frecvenţa câmpului, mărimile fizice utilizate pentru desemnarea acestor restricţii sunt: inducţia magnetică (B), densitatea de curent (J), rata de absorbţie specifică (SAR) şi densitatea de putere (S). Inducţia magnetică şi densitatea de putere pot fi măsurate direct în cazul persoanelor expuse.
d)Nivelurile de referinţă
Aceste niveluri sunt stabilite în scopul evaluării practice a expunerii, în vederea determinării dacă există riscul de depăşire a restricţiilor de bază. Anumite niveluri de referinţă sunt derivate din restricţiile de bază relevante, utilizând măsurători şi/sau metode de calcul, iar alte niveluri de referinţă se referă la percepţia şi la efectele nocive indirecte ale expunerii la câmpuri electromagnetice. Mărimile derivate sunt intensitatea câmpului electric (E), intensitatea câmpului magnetic (H), inducţia magnetică (B), densitatea de putere (S) şi curentul indus în extremităţi (I;). Mărimile care privesc percepţia şi celelalte efecte indirecte sunt curenţii (de contact) (Ic) şi pentru câmpuri pulsate, absorbţia specifică (SA) a energiei. În cazul unei expuneri particulare, valorile măsurate sau calculate ale acestor mărimi pot fi comparate cu nivelul de referinţă corespunzător. Respectarea nivelului de referinţă garantează respectarea restricţiei de bază corespunzătoare. Dacă valoarea măsurată este mai mare ca nivelul de referinţă, nu rezultă în mod necesar că restricţia de bază va fi depăşită. Totuşi, în aceste circumstanţe este necesar să se stabilească dacă restricţia de bază este respectată.
e)Restricţiile cantitative pentru câmpurile electrice statice nu sunt prevăzute în aceste norme. Totuşi, este recomandat ca percepţia disconfortului datorat sarcinilor electrice superficiale şi descărcărilor cu mici scântei cauzatoare de stres sau disconfort să fie evitată.”
Practic, în România, distanța legală de amplasare a unei antene de telefonie mobilă față de locuințe nu este specificată exact printr-o valoare fixă universală în metri în legislația națională, dar sunt reglementări care impun condiții legate de autorizarea executării lucrărilor de construcții (Legea nr. 50/1991), protecția populației împotriva câmpurilor electromagnetice emise de Ministerul Sănătății ordinul MS 1193/2006 cu normele de aplicare), avizul de mediu – în funcție de amplasare, poate fi necesar, avizul sanitar – dacă este aproape de locuințe și autorizație de construire – obținută de la primărie, necesară indiferent dacă antena este amplasată pe sol sau pe clădire.
Ce spune practica
În practică, nu există o distanță minimă expres prevăzută în lege, totuși, constructorii recomandă o distanță de cel puțin 20–30 metri față de locuințe pentru a se menține nivelul câmpului electromagnetic în limite sigure.
Pentru stații de bază de mică putere (ex. pe clădiri), distanțele pot fi mai mici, dar trebuie făcute măsurători și respectate limitele legale de expunere.
Pentru stații de bază puternice (pe piloni dedicați), se pot aplica distanțe mai mari în funcție de puterea emisă.
Avizul sanitar pentru amplasarea unei astfel de construcții poate fi eliberat de către DSP, iar măsurători ale câmpurilor electromagnetice pot fi solicitate de la ANCOM sau un laborator acreditat.
Nerespectarea unor regulile poate fi reclamată la Inspectoratul de Stat în Construcții, ANCOM sau DSP.
Ne-am adresat companiei de telefonie mobilă pentru a ne furniza un punct de vedere privind situația stației care va fi amplasată în apropierea locuințelor din cartierul Albert, punct de vedere pe care îl vom publica imediat ce ne va fi transmis.
Sursaă foto: locatari
CITEȘTE ȘI: Reacția conducerii Complexului Sportiv City, după acuzațiile lansate de primarul Ploieștiului
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană