• O tânără de 16 ani a fost depistată conducând un autoturism în municipiul Ploiești, în toiul nopții de vineri spre sâmbătă.
• Prietenul ei i-ar fi dat mașina pe mână deși știa că fata nu are permis.
Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Ploiești au oprit la data de 30 august, orele 03.50, un autoturism care circula pe drumul de acces către Parcul Municipal Vest.
Aceștia au identificat la volanul autoturismului, o tânără de 16 ani din municipiul Ploiești, care, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, pe locul din dreapta-față al autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 24 de ani, din municipiu, utilizatorul autovehiculului, care i-ar fi încredințat minorei autoturismul pentru a-l conduce pe drumurile publice, deși avea cunoștință că aceasta nu deține permis de conducere.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.
Drumul de acces către Parcul Municipal Vest s-a transformat în poligon de exersare pentru persoanele fără permis: o seară mai târziu, pe 31 august, orele 04.10, o altă tănără, de 18 ani, a fost depistată de polițiști conducând un autoturism fără permis de conducere.
Tânăra, din comuna Ariceștii Rahtivani, nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, dar pe locul din dreapta-față al autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Ploiești, utilizatorul autovehiculului, care i-ar fi încredințat fetei autoturismul.
Și în acest caz cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și încredințarea unui autovehicul, unei persoane care nu posedă permis de conducere.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană