- Incendiul a izbucnit în jurul orei 1.00, pe str. Sg. Gh. Mateescu, flăcările afectând două autoturisme parcate, vegetația din apropiere și amenințând să se extindă la un balcon și alte mașini.
- Există suspiciuni că evenimentul ar fi fost provocat intenționat.
Două autoturisme parcate au luat foc, la fața locului fiind mobilizate, de urgență, echipaje de la Detașamentul 1 de Pompieri Ploiești, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD.
„Incendiul a afectat două autoturisme parcate în afara părții carosabile și vegetația din jurul acestora. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, cu posibilitatea de propagare la balconul unui apartament de la etajul 1 al blocului din apropiere și la alte autoturisme parcate în zonă. Prin acțiunea promptă a pompierilor, incendiul a fost localizat în cel mai scurt timp, fiind împiedicată propagarea flăcărilor.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime”, au anunțat reprezentanții ISU Prahova.
Citiți și: Un autovehicul plin cu baloți de paie a luat foc pe DN1A
După stingerea focului, pompierii au început cercetările la fața locului și au descoperit indicii potrivit cărora cele întâmplate nu ar fi fost un accident.
Citiți și: Incendiu pe Centura de Est a Ploieștiului. Mihai Polițeanu: „Din imaginile pe care le avem, focul a fost pus”
„La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, ca urmare a folosirii intenționate a sursei de aprindere. Cauza certă va fi stabilită de către autoritățile abilitate, prin cercetarea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”, au anunțat reprezentanții ISU Prahova.
Update. Un ploieștean a fost reținut în cazul de incendiere înregistrat azi-noapte. Două mașini au ars pe o stradă din vestul orașului
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană