- Polițiștii din cadrul Secției Cocorăștii Colț investighează un caz mai puțin obișnuit de agresiune.
- Sesizarea a fost făcută zilele trecute și se referă la un incident care ar fi avut loc pe 8 septembrie.
Din informațiile strânse până acum, oamenii legii au ajuns la concluzia că un bărbat ar fi convins un alt individ să-i bată fiul cu care avusese, anterior, anumite neînțelegeri.
Polițiștii au fost sesizați prin plângere, pe 16 septembrie, de un bărbat de 57 de ani din comuna Ariceștii Rahtivani, cu privire la faptul că „în cursul zilei de 8 septembrie a.c., ar fi fost agresat fizic de către un alt bărbat, cunoscut de acesta, din aceeași localitate.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri anterioare, un bărbat în vârstă de 85 de ani ar fi instigat o altă persoană să exercite acte de violență asupra fiului său.
Ca urmare a agresiunii, persoana vătămată a suferit leziuni la nivelul feței.
Din cercetările efectuate, persoana bănuită că a exercitat acte de violență asupra victimei a fost identificată ca fiind un bărbat de 51 de ani din comuna Ariceștii Rahtivani, care a fost depistat și condus la sediul unității de poliție pentru continuarea cercetărilor”.
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în vederea luării unei măsuri preventive.
Citiți și: Un prahovean a fost reținut după un scandal în club. Și-a bătut fosta iubită, care avea ordin de protecție împotriva lui
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și instigare la lovire sau alte violențe, în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană