- Jandarmii din Brașov au avut parte de o intervenție dificilă, ieri noapte, în zona Valea Gaura - Vârfu Omu, pentru localizarea și recuperarea unor turiști care au plecat pe munte complet nepregătiți și, surprinși de ceața densă, s-au rătăcit.
Misiunea de noaptea trecută a jandarmilor brașoveni, în Bucegi, a durat nu mai puțin de 9 ore!
„Doi turişti, nepregătiți pentru traseu și surprinși de ceața densă, au rămas blocați în zona Valea Gaura – Vârful Omu.
Jandarmii montani au obligația de a interveni pentru salvarea oricărei persoane aflate în pericol, însă, din păcate, lipsa unui echipament minimal a turiștilor îngreunează deseori misiunile și le pune viața în pericol.
Așa s-a întâmplat și în acest caz: cei doi plecaseră pe munte în pantofi, fără echipament adecvat sau lanterne. Pentru a rezista frigului, au alergat în jurul unui stâlp de marcaj, sperând să se încălzească până la sosirea echipajului.
După ore de căutări pe o vreme neprielnică și pe o ceață densă, jandarmii au reușit să-i găsească. Cei doi erau epuizați.
Cu sprijinul jandarmilor și al echipamentelor oferite, au reușit să coboare în siguranță după aproape 15 ore petrecute pe munte”, au relatat reprezentanții Jandarmeriei Române.
Citiți și: Intervenție în miez de noapte, în Bucegi. Turistul care s-a rătăcit a fost găsit grav rănit
Bărbații sunt doi bucureșteni care au ignorat complet și cele mai elementare reguli valabile la plecarea într-o drumeție în zona montană.
Autoritățile atrag atenția că astfel de cazuri sunt, din păcate, frecvente, fiecare dintre ele arătând cât de importantă sunt pregătirea corectă înaintea unei drumeții montane și respectarea regulilor de siguranță.
Foto: Jandarmeria Română
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană