- O fată de 12 ani a fost lovită de mașină, miercuri dimineață, în timp ce traversa, în apropiere de Școala „Sfânta Vineri” din Ploiești.
- Tânărul care se afla la volanul autoturismului a fugit de la locul faptei.
Accidentul s-a produs la o trecere de pietoni din dreptul Bisericii „Sfânta Vineri”.
Citiți și: Trei răniți într-un accident produs pe A3 București - Ploiești
„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că un conducător auto, care se deplasa pe strada Neagoe Basarab, ar fi acroșat o minoră de 12 ani, aflată în traversare sectorului de drum.
În urma evenimentului, minora a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate.
După producerea accidentului, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, fiind ulterior identificat și depistat de către polițiști ca fiind un bărbat de de 29 de ani”, a anunțat IJP Prahova.
Citiți și: Peste 1.200 de pietoni și bicicliști au fost sancționați de polițiști, în Prahova, luna trecută, pentru abateri rutiere
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană