Sâmbătă, 27 septembrie 2025, municipiul Ploiești va găzdui cea de-a 12-a ediție a evenimentului „Run for Future”, organizat de Asociația Un Strop de Fericire în parteneriat cu Rotary Ploiești.
Sub deviza „Alergăm pentru viitor”, competiția devenită deja o tradiție își propune să aducă împreună comunitatea locală într-un maraton al solidarității, al energiei și al promovării unui stil de viață sănătos.
Evenimentul va avea loc la Parcul Municipal Vest și include trei curse accesibile tuturor participanților – 1 km, 2 km și 5 km. Potrivit organizatorilor, cursa de 1 km este gândită în special pentru familii, indiferent de vârstă sau nivel de pregătire fizică, reprezentând „o ocazie de a petrece timp de calitate împreună și de a transmite un mesaj despre unitate și sănătate”. Celelalte trasee sunt destinate tinerilor, sportivilor și persoanelor care doresc să își testeze limitele într-un cadru prietenos și motivant.
„Run for Future” face parte din campania națională „Promenada Inimilor”, derulată de cluburile Rotary din întreaga țară, campanie ce are ca obiectiv prevenția bolilor cardiovasculare prin mișcare și adoptarea unui stil de viață activ.
„Fiecare ediție a însemnat mai mult decât o alergare – un prilej de solidaritate și de afirmare a faptului că schimbarea începe prin gesturi simple, precum pașii alergați împreună. Ediția din 2025 continuă această tradiție și promite să aducă din nou împreună sute de participanți, familii și prieteni care vor alerga nu doar pentru ei, ci pentru viitorul comunității”, transmite publicația de tineret Ploieștiul Nostru.
Citeşte şi: Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, în căutare de noi voluntari
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană