- Trupul carbonizat al unui bărbat a fost găsit de pompieri în locuința mistuită de flăcări.
- Tragedia s-ar fi produs din cauza scumului de țigară căzut pe niște materiale textile.
Echipajele ISU au fost alertate marți dimineață cu privire la un incendiu care a cuprins o locuință din comuna Mănești, satul Băltița.
„Pentru gestionarea operativă a evenimentului, au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare si un echipaj SMURD. In sprijinul colegilor noștri a acționat si o ambulanță SAJ Prahova, cu medic.
Incendiul s-a manifestat in interiorul unei camere, la materiale textile și mobilier, pe o suprafață de aproximativ 10 mp. Din nefericire, pompierii au gasit in interior trupul carbonizat al unui bărbat de 73 ani”, au anunțat reprezentanții ISU Prahova.
După stingerea focului, pompierii cu cercetat locul și au ajuns la concluzia că nenorocirea s-ar fi produs din cauza scrumului de țigară căzut pe materiale textile. Din nefericire, incendiul a fost observat prea târziu, iar bătrânul nu a avut nicio șansă.
Citiți și: Bărbat găsit în stop cardio-respirator, în urma unui incendiu izbucnit luni, la Câmpina
„Este a doua victimă, în decurs de două zile, în incendii ce au la bază fumatul în interiorul locuinței. Reamintim că ieri, în municipiul Câmpina, un alt barbat și-a pierdut viața în împrejurări similare.
În acest context, rugăm cetățenii să respecte recomandările noastre:
- nu aruncați resturile de țigări la întâmplare;
- nu lăsați țigările aprinse nesupravegheate;
- nu adormiți cu țigara aprinsă!
Sunați imediat la 112 dacă observați un început de incendiu”, au completat reprezentanții ISU Prahova.
Foto ilustrație (arhivă)
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană