- Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești a transmis, astăzi, ce măsuri de ordine publică vor fi luate în contextul meciului de luni, eveniment considerat cu grad mediu de risc.
Meciul Petrolul - FC Botoșani va avea loc de la ora 20.30, pe stadionul „Ilie Oană”, în a XV-a etapă a Superligii.
Accesul spectatorilor se va face astfel:
- pentru Tribuna 0 și Tribuna 1 – prin strada Sportului (inclusiv accesul auto),
- pentru Tribuna 2 – prin strada Mihai Bravu,
- pentru Peluza 1 – prin strada Alexandru Vlahuță,
- pentru Peluza 2, sectoarele destinate gazdelor – prin strada Mihai Bravu.
Intrarea suporterilor echipei oaspete în incinta stadionului se va face pe Strada Latină.
Jandarmii au anunțat că spectatorii vor putea intra începând cu ora 18:30, pe baza biletelor și abonamentelor puse la dispoziție de către clubul organizator, care a comunicat că va deschide toată arena.
Accesul suporterilor, urmărirea respectării măsurilor de securitate, îndrumarea și supravegherea persoanelor în interiorul arenei sportive se realizează, potrivit legii, de către agenții societății de pază și protecție, contractată de organizator.
„În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și desfășurării jocurilor sportive, partida de fotbal a fost declarată cu grad mediu de risc, fapt pentru care informăm participanții la eveniment să aibă în vedere că pot fi supuși unor controale corporale, în scopul împiedicării introducerii în stadion a materialelor sau obiectelor interzise de lege ce pot pune în pericol siguranța spectatorilor.
Citiți și: Restricții de circulație, luni seară, în Ploiești, pentru meciul Petrolul - FC Botoșani
Conform prevederilor legale incidente, persoanelor aflate în stare vădită de ebrietate sau care comit fapte de tulburare a ordinii publice, înainte sau în timpul desfășurării jocului sportiv, li se va interzice accesul pe stadion, fiind sancționate contravențional. De asemenea, nu este permisă introducerea în incinta arenei a băuturilor alcoolice”, au transmis reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab”.
Citiți și: Petrolul Ploiești întâlnește liderul, luni seară, pe „Ilie Oană”. Neagoe: „Cred că ne putem ridica la nivelul echipei de pe prima poziție”
Recomandări pentru spectatori:
- să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților, pentru a evita aglomerările la punctele de acces;
- să manifeste răbdare pe timpul verificărilor la intrarea în arena sportivă, precum și după terminarea partidei, la ieșirea din stadion;
- să ocupe exclusiv locurile corespunzătoare înscrise pe documentele de acces;
- părinții să-și supravegheze cu atenție sporită copiii;
- să respecte indicațiile agenților de securitate ai societății de pază și protecție contractată de organizator;
- să nu se implice în incidente sau conflicte care ar putea duce la tulburarea ordinii publice;
- să aibă în vedere faptul că legislația în vigoare interzice persoanelor fizice deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană