• Polițiștii specializați în prevenirea și combaterea violenței în familie au participat la desfășurarea unei expoziții de afișe realizate de elevii Colegiului de Artă „Carmen Sylva” Ploiești, lucrări selectate în cadrul concursului „Violența domestică rănește, dar noi o putem opri”.
• Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor este dedicată conștientizării și combaterii violenței în familie, un fenomen care afectează profund siguranța și armonia comunității.
Polițiștii au oferit explicații, au discutat cu elevii, profesorii și vizitatorii și au evidențiat modul în care instituția se implică zi de zi în sprijinul victimelor.
Totodată, polițiștii au desfășurat activități de informare și dialog direct cu cetățenii, distribuind materiale preventive și oferind detalii despre mecanismele de sesizare, procedurile de intervenție și resursele disponibile pentru victimele violenței în familie.
Prezența activă a acestora a avut drept scop creșterea nivelului de conștientizare și consolidarea încrederii populației în sprijinul pe care instituția îl oferă.
Inspectoratul de Poliție Județean Prahova acționează împotriva violenței în familie prin prevenție, intervenție promptă și colaborare cu instituțiile de învățământ și comunitatea locală.
GALERIE FOTO









Foto credit: Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, Maria Alexandra Adam
CITEȘTE ȘI: 25 noiembrie - Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană