Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

accident descarcerare dn1b
Categorie: Știri locale
  • Trei autovehicule au fost implicate în evenimentul rutier care a avut loc pe DN1B, în zona Ceptura, la o oră după un alt carambol înregistrat pe Centura de Vest a Ploieștiului și soldat cu 9 victime, inclusiv copii.

Șase persoane se aflau în vehiculele implicate în acest accident, iar una dintre victime a rămas încarcerată, potrivit informațiilor transmise de echipajele de urgență ajunse la fața locului.

Citiți și: Accident cu patru mașini. Trafic restricționat pe Centura de Vest a municipiului Ploiești

„La locul menționat, au fost mobilizate o autospecială de stingere, o descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj de prim ajutor SMURD și o ambulanță SAJ Prahova. Se deplasează și ambulanța SMURD TIM.

În evenimentul rutier au fost implicate 3 autoturisme si cei 6 ocupanți ai acestora, dintre care unul era încarcerat. Pompierii au acționat pentru extragerea victimei, aceasta fiind predată echipajelor de prim ajutor”, menționează ISU Prahova.

Potrivit sursei citate, toate persoanele implicate sunt conștiente și cooperante, fiind evaluate la locul intervenției. 

Update. O femeie de 56 ani și un bărbat de 31 ani au fost transportați la spital de echipajele SMURD și SMURD Terapie Intensivă Mobilă, a anunțat ISU Prahova.

Update. Cum s-a produs accidentul de vineri, de pe DN1B. Trei mașini avariate și două persoane rănite

Foto ilustrație

Back To Top