Zbor Hub Ploiești, „spațiu de explorat” susținut de BCR și gestionat de asociația Eurospirit, a găzduit săptămâna trecută zeci de elevi din mai multe licee, în cadrul programului național „Școala Altfel”.
„În doar o săptămână, am susținut peste 20 de ateliere - de la comunicare și empatie, la educație financiară, creativitate și autocunoaștere”, transmit reprezentanții Zbor Hub Ploiești, situat pe strada Nicolae Simache (nr. 4), pe rețelele de socializare.
Activitățile au fost concepute pentru a încuraja participarea activă a elevilor și dialogul deschis, într-un cadru diferit de cel al școlii clasice.

Reprezentanții Zbor Hub Ploiești transmit, în acest context, mulțumiri unităților de învățământ participante, precum și diriginților și profesorilor însoțitori, „care au fost alături de elevi și au avut încredere în experiențele create la Zbor”.
„Ne-a plăcut să vă avem la hub și vă așteptăm cu drag și data viitoare să continuăm să explorăm, să învățăm și să creștem împreună!”, se mai arată în mesajul acestora.






Citește și: Alexandru Dumitru (CNILC Ploiești), al patrulea membru al echipei Inf0(1) admis la Yale University
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană