Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

accident dn1 breaza
Categorie: Știri locale
  • Două persoane au fost rănite în urma accidentului produs miercuri, pe Valea Prahovei.
  • Un șofer care conducea spre Brașov ar fi intrat pe contrasens, lovind două autovehicule.

„Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați, la data de 24 decembrie a.c., în jurul orei 11:30, cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1 (E 60), în localitatea Breaza.

Aceștia s-au deplasat de urgență la fața locului și au constatat că un bărbat de 70 de ani ar fi condus un autoturism pe Drumul Național 1, către Brașov, iar la km. 104+450 m ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, pe sensul opus de deplasare.

Din impact, primul autoturism a fost proiectat în alt autovehicul condus de o femeie de 35 de ani”, au detaliat reprezentanții IJP Prahova.

Două persoane au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au stabilit că niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Citiți și: CJ Prahova: La Comarnic situația este sub control, carosabilul DN1 nu este afectat. Ce se întâmplă în zona surpării de la Cornu

În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Foto ilustrație

Back To Top