- Jandarmii Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploiești au fost chemați de urgență la centrul pentru persoane fără adăpost, sâmbătă după-amiază, unde unul dintre beneficiari avea asupra lui cuțite și un satâr.
- Omul a devenit recalcitrant și a început să-i amenințe pe cei din jur.
În scandal a fost implicat unul dintre beneficiari, un om fără adăpost care ar fi trebuit să stea în centru, pentru a fi apărat de frigul din aceste zile. Numai că, în bagaj, acesta avea mai multe obiecte interzise, ba chiar a scos un satâr pentru a-i amenința pe cei prezenți.
Un alt beneficiar a fost cel care a alertat autoritățile.
În urma apelului, un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploiești s-a deplasat de urgență la fața locului, unde l-a identificat pe bărbatul reclamat, în vârstă de 58 de ani.
Citiți și: Scandal într-un magazin din Lapoș. Incidentul a ajuns în atenția Poliției după 10 zile, când un tânăr a ajuns la spital cu urme de bătaie
„În urma controlului corporal și al bagajelor, jandarmii au descoperit asupra acestuia un satâr cu lama de aproximativ 16 centimetri, ascuns în buzunarul interior al gecii, precum și două cuțite, cu lama de circa 20 de centimetri, aflate într-o plasă, la locul său de dormit.
Bărbatul le-a declarat jandarmilor că obiectele îi aparțin și că le folosește în scop personal. Afirmațiile sale au fost însă contrazise de ceilalți beneficiari ai centrului, care au susținut că armele albe erau folosite pentru intimidare”, au precizat reprezentanții Grupării Mobile.
Jandarmii au întocmit documentația legală pentru infracțiunile de amenințare, respectiv port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Persoana în cauză și actele au fost predate organelor abilitate, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale care se impun.
Citiți și: Centrul pentru persoane fără adăpost din Ploiești poate găzdui până la 60 de beneficiari
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană