-
Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată sâmbătă, în municipiu, printr-un eveniment organizat de administrația locală împreună cu Garnizoana Ploiești.
Evenimentele dedicate zile de 24 Ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române vor avea loc sâmbătă, începând cu ora 12.00, în centrul municipiului, pe esplanada sediului primăriei din Piața Eroilor nr. 1 A (vizavi de Catedrala “Sf. Ioan Botezătorul”), unde se află bustul domnitorului Al. I. Cuza.
„Evenimentul este dedicat celebrării actului istoric de la 1859, moment fondator al statului român modern, când Moldova și Țara Românească s-au unit sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Prin organizarea acestei manifestări publice dorim, astfel, să onorăm valorile unității, solidarității și identității naționale.
La această celebrare vor participa reprezentanți ai municipalității ploieștene, consilieri locali, oficialități județene și parlamentari”, au anunțat reprezentanții Primăriei Ploiești.
Citiți și: 24 ianuarie, Unirea Principatelor: Cum a apărut statul unitar român
În debutul manifestării, Garda militară va desfășura ceremonialul salutării drapelului de luptă. Programul va continua cu intonarea Imnului Național al României și alocuțiuni susținute de oficialii prezenți. Cu același prilej, vor fi depuse buchete de flori la bustul domnitorului Al. I. Cuza.
Ceremonia se va încheia cu „Hora Unirii”.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană