Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

raed arafat rețele de socializare
Categorie: Știri locale
  • În contextul evenimentelor zguduitoare din ultima perioadă, în care au fost implicați adolescenți, dar și pe fondul măsurilor luate de tot mai multe tate privind accesul minorilor la rețelele de socializare, secretarul de stat Raed Arafat vorbește, sâmbătă, despre ceea ce ar putea fi un moment bun ca și România să reglementeze mai bine limitele din mediul online.

Nu ar fi acum momentul potrivit ca și România să facă un pas curajos și responsabil și să se alăture statelor care discută sau au decis deja limitarea accesului copiilor și adolescenților la rețelele de socializare?”, întreabă Raes ARafat în deschiderea postării sale publicate sâmbătă dimineață, pe Facebook.

„State precum Franța, Australia, Regatul Unit sau Norvegia tratează deja această temă ca pe ceea ce este în realitate: o problemă de sănătate publică și de protecție a copilului și adolescentului, nu o dezbatere ideologică.

Nu este vorba despre cenzură.

Este vorba despre protecție.

Este vorba despre protecția sănătății mintale a copiilor și adolescenților.

Așa cum nu permitem copiilor și adolescenților accesul la tutun, alcool, jocuri de noroc sau filme destinate adulților, trebuie să avem onestitatea să recunoaștem un adevăr incomod: rețelele de socializare sunt produse cu risc ridicat pentru copii și adolescenți”.

Acesta explică faptul că platformele online „se bazează pe mecanisme sofisticate de manipulare, construite pentru captarea atenției și generarea dependenței. Un copil sau un adolescent nu are încă maturitatea neurologică și emoțională necesară pentru a se apăra în fața unor algoritmi concepuți deliberat să exploateze vulnerabilități”.

„În același timp, rețelele sociale au devenit un spațiu favorabil pentru:
• cyberbullying,
• umilire publică și stigmatizare,
• presiune socială constantă,
• comparație toxică și validare artificială.
Pentru copii și adolescenți, aceste experiențe pot avea efecte profunde și de durată: anxietate, depresie, izolare, tulburări de somn, scăderea performanței școlare și afectarea dezvoltării emoționale”, avertizează oficialul DSU care consideră că, „într-o lume dominată de platforme globale și interese comerciale uriașe”,  responsabilitatea nu mai este doar a părinților.

Citiți și: Parlamentul European limitează accesul la rețelele sociale și chatboți AI până la vârsta de 16 ani

„Când riscul este sistemic, răspunsul trebuie să fie unul de politică publică. Protejarea copiilor și adolescenților nu limitează libertatea; o face posibilă pe termen lung. Copilăria și adolescența nu trebuie sacrificate pentru profitul platformelor digitale. De aceea, este momentul ca parlamentarii României să își asume această responsabilitate și să inițieze un cadru legislativ clar care să limiteze accesul copiilor și adolescenților sub 15–16 ani la rețelele de socializare. Nu este o măsură împotriva tehnologiei, ci o investiție în sănătatea, echilibrul și viitorul generațiilor tinere”, consideră Raed Arafat.

Foto ilustrație

Back To Top