- Salvamontiștii care au coborât, sâmbătă, de la Baza Salvamont Cota 1400, au dat pe drum de o situație neobișnuită.
- Șoferul unui autocar le-a cerut ajutor, pentru un pasager - turist egiptean - care acuza o stare de rău.
- Autovehiculul nu își putea continua drumul deoarece agățase un cablu electric.
„În timp ce autospeciala Salvamont Prahova cobora de la Baza Salvamont Cota 1400, colegii noștri au fost martorii unei situații neobișnuite pe o stradă din Sinaia: un autocar oprit, care agățase un cablu electric.
Șoferul autocarului le-a făcut semn salvatorilor, solicitând ajutor de urgență pentru un turist de cetățenie egipteană, aflat la bord, care acuza o stare accentuată de rău.
Echipajul Salvamont Prahova, format din doi salvatori montani cu pregătire medicală — medic de urgență și asistent medical — a intervenit imediat. Pacientului i-a fost acordat primul ajutor medical de specialitate, inclusiv administrare de oxigen, fiind diagnosticat cu angină pectorală”, au relatat reprezentanții formației Salvamont.
A fost solicitată ambulanța prin 112, iar salvatorul montan – medic a însoțit pacientul în ambulanța SAJ, monitorizându-i constant funcțiile vitale până la predarea acestuia la Spitalul Sinaia.
Foto: Salvamont Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană