Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

scandal club de noapte ploiești
Categorie: Știri locale
  • Polițiștii Secției 4 Ploiești fac cercetări în legătură cu incidentele petrecute sâmbătă, în zori, pe Bd. Independenței.
  • Scandalul ar fi pornit de la doi clienți ai unul club de noapte, nemulțumiți de nota de plată, care ar fi fost alungați din local cu spray lacrimogen.

Primele detalii despre scandalul din club au fost făcute publice luni, de Poliția Locală Ploiești, un echipaj al instituției fiind primul care a intervenit la fața locului. Între timp, incidentul a ajuns în atenția polițiștilor de la Secția 4.

„Din verificările efectuate a reieșit faptul că, în noaptea de 30 spre 31 ianuarie 2026, cele două persoane s-ar fi aflat într-un club din municipiul Ploiești, unde ar fi consumat băuturi alcoolice. În jurul orei 06.00, pe fondul consumului de alcool, între una dintre persoane și o angajată a localului, precum și administratorul clubului, ar fi izbucnit un conflict verbal, ca urmare a unor nemulțumiri legate de nota de plată și de modul de interacțiune cu personalul unității.

În urma conflictului, a fost acționat butonul de panică, fiind solicitată intervenția unei echipe de securitate, care a ajuns la fața locului în momentul în care cele două persoane părăseau incinta clubului. Având în vedere starea de ebrietate și comportamentul recalcitrant al acestora, între persoanele în cauză și echipa de intervenție s-a produs un conflict, fiind utilizate mijloacele din dotare, inclusiv spray lacrimogen, pentru îndepărtarea acestora din zona de acces a localului.

Ulterior, cele două persoane au fost conduse la sediul secției de poliție, unde au refuzat să formuleze plângere penală cu privire la cele petrecute”, au informat reprezentanții IJP Prahova.

Polițiștii au făcut evaluarea, analizând dacă în acest caz ar fi necesară emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

„În urma evaluării situației de fapt și a riscului imediat, s-a constatat că nu se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Persoanelor implicate le-au fost aduse la cunoștință drepturile prevăzute de lege, inclusiv posibilitatea solicitării unui ordin de protecție de la instanța de judecată. De asemenea, acestea au refuzat completarea formularului de evaluare a riscului, conform legislației în vigoare. 

În urma verificărilor, s-a stabilit că nu au existat alți martori care să ofere date de interes operativ, cu excepția angajatei localului care a acționat butonul de panică și care a rămas în incinta clubului pe întreaga durată a evenimentului”, au mai transmis reprezentanții IJP Prahova.

Citiți și: Scandal în weekend, la un club de noapte de pe Bd. Independenței din Ploiești

Potrivit polițiștilor, toate persoanele implicate au fost sancționate contravențional conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 6.000 de lei.

Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, cercetările fiind continuate sub coordonarea unității de parchet competente, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale.

Foto ilustrație

Back To Top