Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

arestat preventiv fără permis de conducere
Categorie: Știri locale
  • Cercetările au început luna trecută, vizat fiind un bărbat de 38 de ani, din Puchenii Mari, prins că s-ar fi urcat în repetate rânduri la volan fără a avea permis de conducere.

„La data de 8 ianuarie, polițiștii din cadrul structurilor de investigații criminale ale Poliției Municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități specifice de cercetare penală pentru documentarea unor fapte de natură penală, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către un bărbat a trei infracțiuni de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere”, a precizat IJP Prahova.

Zilele trecute, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Ploiești a admis propunerea formulată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești și a dispus măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, față de persoana bănuită de comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere. Inițial, suspectul fusese reținut pentru 24 de ore, în urma audierilor.

Citiți și: Ploieștean cercetat după ce ar fi vandalizat, în weekend, mai multe mașini parcate pe o stradă din nordul orașului

„În urma administrării probatoriului, s-a stabilit că persoana bănuită de comiterea faptelor, un bărbat de 38 de ani, din comuna Puchenii Mari, ar fi condus, în mod repetat, un autovehicul pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere”, au menționat reprezentanții IJP Prahova.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal.

Foto: IJP Prahova

Back To Top