- Focul a cuprins rapid o locuință.
- Echipaje de la Măneciu și Vălenii de Munte au fost mobilizate la fața locului, pentru lichidarea incendiului.
O locuință de aproximativ 300 mp din satul Homorâciu (com. Izvoarele) a fost distrusă de un incendiu violent izbucnit în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 1.00.
„La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de stingere, atât de la Garda de Intervenție Măneciu, cât și de la Detașamentul Vălenii de Munte, acționând în total 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD.
Incendiul se manifesta generalizat la nivelul locuinței, însă, din fericire, nu au fost surprinse persoane în interior. Pompierii au acționat prompt pentru localizarea și lichidarea focului, reușind să împiedice extinderea acestuia”, au precizat reprezentanții ISU Prahova.
Vedeți AICI imagini din timpul intervenției.
Citiți și: EXCLUSIV. Imagini impresionante surprinse la Puchenii Mari. Preoții și credincioșii, în lacrimi la slujbă, după ce biserica a fost distrusă de incendiu
În urma cercetărilor, specialiștii ISU au stabilit drept cauză probabilă efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Imagini: ISU Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană