- Două firme și mai multe sunt cercetate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești pentru colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare de deşeuri în afara cadrului legal.
- Activitățile ilegale ar fi fost derulate în perioada 1 octombrie 2025 - 17 martie 2026.
Deșeurile periculoase erau deversate în apele pârâului Dâmbu, în zona stației de epurare Corlătești.
„Mai multe persoane cu influenţă, inculpați în cauză, au conceput un plan infracţional complex, în care au implicat atât persoane juridice cât și fizice, cu sprijinul cărora au creat un circuit ilicit al deşeurilor periculoase și nepericuloase lichide, cu scopul de a eluda costurile aferente activităţilor legale de tratare a deşeurilor şi de a obţine sume importante de bani. În urmărirea scopului propus, inculpații au adus atingeri grave mediului înconjurător şi au pus în pericol sănătatea publică, consecinţe pe termen scurt, mediu şi lung, a căror remediere este improbabilă sau, în cel mai bun caz, presupune acţiuni ample şi costuri impresionante ale statului şi organelor abilitate.
În concret, inculpații, prin acţiuni succesive şi interconectate, nu au luat măsurile legale în ceea ce privește tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase și nepericuloase lichide, acestea fiind aruncate direct în canalul colector ce face legătura între punctul de lucru al inculpatei persoană juridică și stația de epurare ape industriale Corlătești (amplasată în mun. Ploiești, str. Corlătești, jud. Prahova, terasa mal drept al pârâului Dâmbu).
Ulterior, deșeurile periculoase și nepericuloase aruncate au fost deversate în pârâul Dâmbu prin gura de vărsare ce face legătura între stația de epurare ape uzate Corlătești și pârâu, acest lucru creând premisele unei vulnerabilităţi reale în domeniul mediului şi implicit al sănătăţii populaţiei”, au detaliat procurorii.
Persoanele din conducerea celor două societăți vizate în anchetă s-ar fi folosit de angajaţii care se ocupă în concret de gestiunea deșeurile pe amplasamentele societăților, cât și de cei ce gestionează fluxul de evidență contabilă, coinculpaţi în cauză, care, „cunoscând natura activităţilor desfăşurate, au fost implicaţi în mod direct în activităţile de eliminarea a deșeurilor periculoase și nepericuloase fără respectarea prevederilor legale în domeniu”, mai acuză anchetatorii.
În urma unor percheziții de amploare care au avut loc săptămâna trecută, în acest dosar, au fost audiate mai multe persoane, iar patru inculpați au fost reținuți, aceștia fiind, ulterior, arestați preventiv.
Citiți și: Inculpații arestați în dosarul deșeurilor deversate în Dâmbu contestă măsură arestării preventive
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană