• Odată intrată în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 9/2026, la Primăria Boldești-Scăeni a început implementarea reducerilor la taxele și impozitele locale, prevăzute de lege.
• Care sunt acestea și ce trebuie să știe locuitorii orașului, ne-a explicat primarul Florin Dincă.
Ne referim, astăzi, la modificările și completările legislative pe care le aduce OUG nr. 9/2026, în ceea ce privește taxele și impozitele locale, implementate și aplicabile la Primăria Boldești-Scăeni.
„În primul rând, trebuie precizat că nu este nevoie de inițierea nici unui proiect de hotărâre locală și de votarea acestuia în Consiliul Local”, ne-a precizat Florin Dincă, primarul orașului Boldești-Scăeni.
Edilul a aduc mai multe precizări referitoare la categoriile de persoane care se încadrează în reducerile pe care Primăria la aplică pe baza modificărilor și completării legislației, aduse de OUG nr.9/2026.
„Pentru persoanele cu grad de handicap grav, care dețin o clădire folosită ca domiciliu și teren aferent clădirii de domiciliu, impozitul se reduce cu 50%.
Pentru persoanele cu grad de handicap accentuat, care dețin o clădire folosită ca domiciliu și teren aferent clădirii de domiciliu, reducerea de impozit este de 25%.
De asemenea, există și reduceri la valorile impozabile ale cădirii și anume:
- 15% pentru clădirile care au o vechime cuprinsă între 50 și 100 de ani,
- 25% pentru clădirile care au o vechime mai mare de 100 de ani.
Sunt micșorări aplicabile și la mijloacele de transport cu capacitate cilindrică mai mică de 2000 de cmc, aflate în proprietatea persoanelor cu handicap grav: aici reducerea este de 50% pentru un singur mijloc de transport la alegerea contribuabilului.
Pentru persoanele cu grad de handicap accentuat, pentru mijloacele de transport cu o capacitate cilindrică mai mică de 2000 de cmc, reducerea este de 25%”, ne-a precizat primarul orașului Boldești-Scăeni, Florin Dincă.
„Nu este nevoie de un proiect de hotărâre nici pentru stabilirea cotelor adiționale la impozitele și taxele locale deoarece eu, primarul orașului, nu am adăugat, pentru 2026, cote adiționale la impozitele și taxele locale. Așadar, domnii consilieri care au lansat în spațiul online aceste dezinformări ar fi trebuit să studieze mai bine legea, să citească ordonanța de urgență a Guvernului sau, de ce nu, să vină la Primărie, să se consulte aici, ori să fie prezenți la ședința de stabilire a taxelor și impozitelor locale, ca să vadă atunci că nu am propus cote adiționale la taxele și impozitele locale.
Am vrut să fac aceste clarificări pentru a lămuri foarte bine situația referitoare la taxele și impozitele locale. Fiecare cetățean să înțeleagă că aceste reduceri sunt aplicabile la Primăria Boldești-Scăeni, compartimentele lucrează în acest sens și orice persoană care vine și se încadrează în aceste categorii, beneficiază de reducerile pe care le-am precizat”, a mai subliniat primarul orașului Boldești-Scăeni.
Toți contribuabilii care achită integral, pe tot anul, impozitele locale, până la data de 31 martie 2026, beneficiază de o reducere de 10% din suma totală datorată.
CITEȘTE ȘI: Locuințele ANL pentru tineri, din Boldești-Scăeni: Se apropie recepția FOTO
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană